Odată cu creșterea vizibilității femeilor în viața politică, civică și publică din Republica Moldova, s-au intensificat și atacurile bazate pe gen, inclusiv prin dezinformare și narațiuni sexiste. Aceste atacuri nu urmăresc doar discreditarea femeilor vizate. Ele subminează credibilitatea, descurajează participarea și deturnează dezbaterea publică de la politici, idei și soluții către atacuri personale.
Pentru a răspunde acestei provocări, este disponibil un nou ghid semnat de Loretta Handrabura, doctor în filologie, conferențiară universitară și cercetătoare. Publicația poate fi consultată în limbile română, engleză și rusă. Pornind de la datele monitorizării naționale din perioada 2023–2025, cercetări internaționale și mărturii directe, ghidul explică modul în care dezinformarea bazată pe gen este creată, amplificată și folosită în spațiul politic și online.
Publicația clarifică, totodată, ce presupune dezinformarea bazată pe gen și cum se distinge aceasta de alte forme de dezinformare politică. Ghidul arată cum astfel de narațiuni exploatează stereotipurile de gen, normele sociale și atacurile care vizează identitatea și credibilitatea femeilor pentru a le reduce la tăcere pe cele implicate în viața publică.
Acest fenomen este reflectat și în mărturiile directe incluse în publicație. Într-un interviu prezentat în ghid și publicat inițial de Moldova.org, Anastasia Nichita, sportivă și fostă deputată, a descris intrarea în politică drept „coșmarul vieții mele”, marcat de etichetări sexiste și denigrări personale: „Sunt etichetări sexiste și foarte urâte și nici nu știi cum să răspunzi.” Experiența sa reflectă un fenomen mai larg, documentat prin monitorizare: femeile implicate în viața publică sunt atacate adesea nu pentru ideile, pozițiile sau deciziile lor, ci prin etichetări sexiste, denigrare personală și tentative de a le submina credibilitatea.
Dincolo de analiza fenomenului, ghidul oferă recomandări practice pentru reacție și prevenire. Acesta propune măsuri pentru identificarea dezinformării bazate pe gen, documentarea cazurilor, formularea unor răspunsuri responsabile, sprijinirea femeilor vizate și implicarea coordonată a instituțiilor, mass-mediei, societății civile și actorilor politici în reducerea impactului acestor atacuri.
Adresat factorilor de decizie, jurnaliștilor, organizațiilor societății civile și partenerilor internaționali, ghidul transmite un mesaj esențial: combaterea dezinformării bazate pe gen nu înseamnă doar protejarea femeilor vizate, ci și apărarea participării democratice.
Publicația apare într-un moment în care atacurile împotriva femeilor implicate în viața publică riscă să descurajeze participarea și să restrângă spațiul unei dezbateri democratice incluzive. Ghidul oferă un instrument practic pentru menținerea dezbaterii publice în zona ideilor, politicilor și responsabilității — nu a intimidării și atacurilor personale.
Ghidul poate fi accesat în toate cele trei limbi aici: